“My body’s broken, yours is bent” sau concert Placebo in Bucuresti

Aseara a fost al doilea concert Placebo in tara noastra, dupa cel din 2006 de la Arenele Romane. Si da, a sunat mult mai bine decat cel de acum trei ani, trupa implicandu-se mult mai mult.

Am avut bilet in zona A, care nu a fost asa plina pe cat ma asteptam eu. In deschiderea Placebo au cantat Expatriate, o trupa australiana destul de ok dar din pacate foarte putin cunoscuta in Romania. Totusi, ar trebui sa se astepte la o piratare mai mare a albumului lor acum.

O faza anapoda mi s-a parut faptul ca nu prea iti puteai da seama pe unde e intrarea din B in A. M-am invartit destul de mult pana am nimerit pe unde trebuia. Exact ca in acele momente cand esti foarte beat si… Anyway. Ah, si daca aveai ceva necesitati fiziologice trebuia sa te duci in spatele zonei B. Tot la fel, de acolo se puteau cumpara diverse. Si cred ca datorita numarului mare de trendinezi (hipsteri) pe metru patrat s-a consumat ft mult suc. Suc, bai, suc. Si era concert rock… Bere in cantitati foarte reduse. (L.E: Am aflat dintr-o sursa “neoficiala” ca era de fapt Redds in paharele de Pepsi. Pipi de fata mare.)

Mi-a confirmat cineva faptul ca si in B erau cantate de public mai mult piesele de pe noul album. Cele vechi nu prea erau stiute. Placebo devine o formatie preferata de hipsteri, adolescenti care au la dispozitie ft multi bani, o ard vegetarian si fac pe oamenii culti.

Unii oameni au dat dovada de nesimtire crunta in momentul in care s-au apucat sa arunce cu diverse obiecte in Stefan, gen brichete, pahare de pepsi, pachete de tigari, etc. Un gest interesant a fost facut de o tipa care si-a aruncat sutienul. Unul din tehnicieni s-a dus foarte repede si l-a ridicat. Zambitor.

La sfarsitul concertului, nu stiu exact la cat timp, se pare ca s-au dat si autografe si unii (de fapt unele) au ajuns si in backstage.

Probabil voi mai continua/modifica post-ul sau voi face o mica serie.

Nu o lua personal

La un moment dat am avut o discutie cu o colega in care mi-a spus ca intru in defensiva si iau lucrurile mult prea personal. Cred ca m-am analizat si ras-analizat in privinta asta si ii dau dreptate.

Partea proasta este ca pana in momentul de fata nu am reusit sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu le mai intorc pe toate partile, ca intr-un final sa le privesc dintr-un punct de vedere negativ.

Mai mi-a spus ca imi este frica sa ma exprim. Inca un lucru foarte adevarat. Mi-a fost frica de cand ma stiu sa imi spun punctul de vedere pt a nu fi luat in ras sau pt a nu supara pe cineva. Cred ca mi se trage de la faptul ca am crescut spunandu-mi-se ca sunt prost si nu-s bun de nimic.

De curand mi-am dat seama ca nu fac decat sa pierd in felul asta si altora sa le fie bine pe seama mea. Cred ca este mai mult decat necesar sa schimb asta. Si am inceput.

Nisip economic

Ne omoram zeii dinainte sa iasa din pantec,
Nu plangem pentru cei ce-s calcati in picioare.
Ne ridicam fortarete din nisip, manati de gandul grandorii
Nu stim ca altii deja isi pregatesc pietrele
Sa ne doboare si sa-si incerce bocancii in craniul nostru.

Nu vrem poezie cu ritm, vrem doar varsare de ura
Varsare de frica, varsare de nervi.
Te dezvolti sa devii un lider, sunt carti destule
Te spala pe creier, esti plin de succes
Deja esti mort din clipa asta,
Ma-ta si tac-tu te-au fatat sa cresti
Sa inveti, sa lucrezi, leguma proasta!

Cu oase fracturate, spanzurati de grinda
Stati cu buzele cusute, fiti curve si sclavi.
Nu mai aveti familii, aveti doar companii.

Fragmente din doua idei

Nu a mai nins de Craciun din anul cand ai vazut-o ultima data. Iarasi e iarna doar cu numele si-i noroi. Noroi ce-ti intra in bocanci, in pantofi si ii simti gustul in gura. Acum a inghetat si mai vezi baltoace cu strat de gheata deasupra. Calci pe ele, lovesti cu calcaiul in spatiul unde a fost prins aerul. Iti place sunetul ala, iti da aceeasi satisfactie ca in copilarie cand inca mai ningea de Craciun.

Multi iti spun ca esti trist si inchis in tine dar nu realizeaza ca sunt la fel si ei, numai ca le este frica sa arate asta. Isi spun ca sunt “oameni mari” acum. Sunt generatia “Starbucks”, generatia “let’s eat junk food and then go veggie”. Sunt cei care traiesc visul corporatist. Sunt cei care isi spala creierele cu carti de “dezvoltare” personala ce ii transforma in drone bune de munca in multinationale. Se vad satisfacuti de ceea ce sunt, sunt fericiti ca au intrat intr-o rutina.

De ce-s aici?

Vreau sa stau undeva ascuns. Un loc unde sa ma pot face mic, atat de mic incat lumea sa creada ca am disparut. Nu stiu cat de mult mi-am dorit sa fiu aici. Problema e ca nu prea imi doresc sa stau mult timp. Motive de fericire? Absenteaza cu desavarsire. Nu imi place rutina vietii, nu imi place gandul ca trebuie sa fac acelasi lucru o viata intreaga. Mi se pare prostesc felul in care totul in jurul meu are ritmul asta. Oamenii sunt doar niste bucati de carne puse in tigaie, intoarse pe toate partile. Unii se rumenesc bine iar altii sunt aruncati la caini, pentru ca au carnea stricata. Probabil eu fac parte din ultimii.

Am visat ca exista un sentiment fals numit dragoste. Am incercat sa il folosesc si sa construiesc cu el niste fraze. Cuvantul asta, “dragoste”, nu face decat sa ma lase rece in momentul de fata. Nu mai stiu cum sa il pun in fraze de atata timp. Am uitat cum e sa construiesti ceva cu el. Si datorita lui vreau sa fiu ceva, un punct, atata tot. Sa nu ma vada nimeni.

Doare

“Contam amandoi, asa-i? Conteaza ca plang, nu? Noi doi vom fi fericiti mereu, da?”
Nu conteaza nimic. Doar tu contezi. Esti calcat in picioare si aruncat de colo colo doar ca sa satisfaci nevoile unor bolnavi. Alergi pentru altii, dar niciodata pentru tine. Unde ti-e iubita? Visezi doar. si atat. Ah, si te abandonezi in muzica.

Tot timpul stai intr-o stare de deprimare, si dai impresia ca iti place asta. Dar maschezi faptul ca suferi. Le arati celor din jur o fata fericita. Tu, eu, numele tau, mori, canti, visezi. Nu neaparat in ordinea asta. Fa-ti prioritati, ca asa e frumos. Fa parte din turma preafericita.

Powdered God.Drunk

Oh, how do you feel?
Oh, how do you kneel?

Si-s moartea. Si-s viata.
Ma-mbat cu tine, si mor. Exista
O arta a mortii? Ars moriendi?

When your tongue is heavy like stone,
Noboby will try to carry your bone.

Cumperi suveniruri: praf de Dumnezeu.

Figurine de ceara

Figurine de ceara – copiii viitorului.
Ne topim prea usor, si ne lasam modelati. Candva aveam o flacara. Altii au reusit sa o stinga. Aveam fluturi care incercau sa intre in ea. Fluturi ce purtau visele noastre pe aripi. Flacara s-a stins complet aproape. Corporate drones. Let’s become some corporate drones. Social networking. Social shit. Fake society on the internet. Spam. Dates through instant messengers.

Jeg… Oras… Jeg

mi-am pierdut mintea. Where is my mind? Am ascultat Placebo, coverul la Where is My Mind de la The Pixies. Eu cred ca mi-am pierdut mintea acum, in bere. Cel putin partea care mai ramasese… Oricum, cred ca si-asa imi lipsea de mult. Sincer sa fiu, o sa renunt sa o mai caut. Dar nu renunt la cate am visat pana acum, nu vreau sa fiu o alta furnica din furnicarul asta jegos. Nu vreau sa imbrac un costum, sa fumez ca sunt stresat sau mai stiu eu ce… Vreau sa cant, vreau sa scriu, vreau sa stau in natura. NU VREAU sa fiu intre betoane. Orasul – cutie de chibrituri. Jeg. Muriti ba!

Ma arunc in bere. Vreau sa ma innec in ea. Oricum nu stiu sa inot, m-as duce imediat la fund.

Vise agatate de o lustra

Visurile mi le-am atarnat de o lustra, crezand ca asa e bine. Totusi, cineva imi ridica pe zi ce trece lustra asta, si nu reusesc sa ating niciunul din visurile astea. Pe langa faptul ca ele se indeparteaza, peretii camerei in care ma aflu continua sa vina inspre mine. Pe fiecare sta scris: paranoia, singuratate, durere si tristete.

Pe podea se vede cam sters ‘fericire’. Am calcat fericirea in picioare de atata timp, nu am vazut-o decat foarte rar. Stau doar si ma uit pe o fereastra, incerc sa comunic cu oamenii intr-un fel sau altul. As putea sa imi tatuez cinci puncte, ca pe un zar, pe mana. Puscariasii fac asta pentru a arata lumii intregi ca s-au aflat intre patru pereti. Un punct-persoana intre patru pereti. La asta s-a rezumat pana acum viata mea.

Vise ca niste ornamente inutile… Le-am agatat acolo sus, pe unii mai inalti decat mine ii deranjeaza, le lovesc cu capul… Cateodata le arunca din calea lor, atat de departe incat nici eu nu mai pot sa le gasesc. Pacat.