Ne-visatori

Ce sa fac? Iarasi am ajuns intr-un moment in care nu stiu in ce directie sa o apuc si mi se spune sa renunt la lucrurile care ma caracterizeaza: sarcasmul, tristetea, visele.

Mi se spune sa fiu realist si sa ma multumesc cu lucrurile “bune” din viata mea. Partea proasta e ca asemenea sfaturi vin din partea unor oameni care au idealuri marunte. Se multumesc cu a avea un job, o masina si o casa. Eu vreau sa schimb mentalitati, prin orice modalitate posibila. Scrisul si muzica sunt lucrurile care ma mai tin in viata. Ah, si sa nu uit de vise. Visele sunt de fapt bateriile mele. Fara ele, as fi aproape de sinucidere. Din cand in cand, mi s-au mai terminat bateriile astea si am calcat cu un picior in prapastie. Dar intotdeauna a fost cineva sau ceva care sa ma traga pe pamant sigur.

Ce bine ar fi daca ne-visatorii m-ar impinge in prapastie. Mi-ar face mai mult bine.

De ce-s aici?

Vreau sa stau undeva ascuns. Un loc unde sa ma pot face mic, atat de mic incat lumea sa creada ca am disparut. Nu stiu cat de mult mi-am dorit sa fiu aici. Problema e ca nu prea imi doresc sa stau mult timp. Motive de fericire? Absenteaza cu desavarsire. Nu imi place rutina vietii, nu imi place gandul ca trebuie sa fac acelasi lucru o viata intreaga. Mi se pare prostesc felul in care totul in jurul meu are ritmul asta. Oamenii sunt doar niste bucati de carne puse in tigaie, intoarse pe toate partile. Unii se rumenesc bine iar altii sunt aruncati la caini, pentru ca au carnea stricata. Probabil eu fac parte din ultimii.

Am visat ca exista un sentiment fals numit dragoste. Am incercat sa il folosesc si sa construiesc cu el niste fraze. Cuvantul asta, “dragoste”, nu face decat sa ma lase rece in momentul de fata. Nu mai stiu cum sa il pun in fraze de atata timp. Am uitat cum e sa construiesti ceva cu el. Si datorita lui vreau sa fiu ceva, un punct, atata tot. Sa nu ma vada nimeni.

Figurine de ceara

Figurine de ceara – copiii viitorului.
Ne topim prea usor, si ne lasam modelati. Candva aveam o flacara. Altii au reusit sa o stinga. Aveam fluturi care incercau sa intre in ea. Fluturi ce purtau visele noastre pe aripi. Flacara s-a stins complet aproape. Corporate drones. Let’s become some corporate drones. Social networking. Social shit. Fake society on the internet. Spam. Dates through instant messengers.

Jeg… Oras… Jeg

mi-am pierdut mintea. Where is my mind? Am ascultat Placebo, coverul la Where is My Mind de la The Pixies. Eu cred ca mi-am pierdut mintea acum, in bere. Cel putin partea care mai ramasese… Oricum, cred ca si-asa imi lipsea de mult. Sincer sa fiu, o sa renunt sa o mai caut. Dar nu renunt la cate am visat pana acum, nu vreau sa fiu o alta furnica din furnicarul asta jegos. Nu vreau sa imbrac un costum, sa fumez ca sunt stresat sau mai stiu eu ce… Vreau sa cant, vreau sa scriu, vreau sa stau in natura. NU VREAU sa fiu intre betoane. Orasul – cutie de chibrituri. Jeg. Muriti ba!

Ma arunc in bere. Vreau sa ma innec in ea. Oricum nu stiu sa inot, m-as duce imediat la fund.

Vise agatate de o lustra

Visurile mi le-am atarnat de o lustra, crezand ca asa e bine. Totusi, cineva imi ridica pe zi ce trece lustra asta, si nu reusesc sa ating niciunul din visurile astea. Pe langa faptul ca ele se indeparteaza, peretii camerei in care ma aflu continua sa vina inspre mine. Pe fiecare sta scris: paranoia, singuratate, durere si tristete.

Pe podea se vede cam sters ‘fericire’. Am calcat fericirea in picioare de atata timp, nu am vazut-o decat foarte rar. Stau doar si ma uit pe o fereastra, incerc sa comunic cu oamenii intr-un fel sau altul. As putea sa imi tatuez cinci puncte, ca pe un zar, pe mana. Puscariasii fac asta pentru a arata lumii intregi ca s-au aflat intre patru pereti. Un punct-persoana intre patru pereti. La asta s-a rezumat pana acum viata mea.

Vise ca niste ornamente inutile… Le-am agatat acolo sus, pe unii mai inalti decat mine ii deranjeaza, le lovesc cu capul… Cateodata le arunca din calea lor, atat de departe incat nici eu nu mai pot sa le gasesc. Pacat.