Panza iernii

I. O camera rece

Camera este aproape goala, cu cateva lucruri pe care Mihai le-a adus dupa el din vechiul apartament. Patul este singurul lucru nou. Deasupra patului, un paianjen care pare ca face parte din decorul dormitorului, nu se bucura deloc de frig, la fel ca si Mihai. E iarna, si e dimineata… Sa nu uitam ca apartamentul e intr-o zona de la periferia Bucurestiului, si sa nu uitam ca nu ofera prea multe… Si aici caldura e ceva cam rar, la fel ca si bucuria in sufletele oamenilor. Personajul cu opt picioare pare a-l imita pe cel cu doua: se chirceste in panza lui ca si cel din pat, si se misca putin pentru a nu intepeni.

Priveste, te rog, prin ochii paianjenului. Ce vezi la doi metri sub tine? Sau mai bine zis, ce simti? Il vezi pe tanar cum isi trage plapuma peste el, cum se impatureste in ea, ca intr-un cocon? Nu te gandi ca iti poate fi prada, mai bine gandeste-te sa te ascunzi pana nu se trezeste si te vede; este deja prada societatii, o insecta mult mai periculoasa decat tine, plina de venin si foarte vicleana. Ai noroc, paianjene, nu stii ce-i societatea… mai bine pleaca, pleaca, pleaca!

Mihai nu mai rezista, oricat si-ar fi dorit sa doarma, frigul il razbi si se ridica brusc din pat. “Doamne, si cand te gandesti ca suntem in secolul 21… astia tot isi bat joc de noi, ce conducatori ne alegem…” fu primul gand care ii trecu prin minte (posibil provocat de situatia in care se afla?).Totusi, se gandi ca e cat de cat mai fericit decat alte persoane, luand in considerare faptul ca avea un apartament cu trei camere. Dar situatia nu se schimba prea mult, la periferia Bucurestiului totul e la fel. “Conteaza niste pereti in plus? Conteaza ca ai frig in mai multe camere?”

Tremurand, isi incrucisa bratele si cu pasi mici se indrepta spre bucatarie. Spera sa gaseasca niste cafea, sa isi faca ceva cald, sa se bucure pentru cateva minute. Cafeaua calda ii dadea intotdeauna senzatia de siguranta, poate datorita faptului ca fosta lui prietena stia sa faca o cafea extraordinara, si invatase de la ea metoda de a creea “licoarea ce indeparteaza somnul”. Isi aminti de expresia asta, pe care iubita lui o spunea… E ceva timp de cand a plecat, nu? Au trecut aproape doi ani, Mihai, si tu tot o astepti, inca vrei sa vina la tine, sa o tii in brate, sa iti ascunzi fata in parul ei lung, sa ii simti parfumul si sa crezi ca fata pe care o tii in brate e chiar Venus si Atena in acelasi timp. Frumoasa, inteligenta, protectoare… iti doreai mai mult de atat?

Ana reusise sa prinda o bursa in Marea Britanie, si acum studia acolo, vis pe care Mihai nu il putuse realiza, nu era genul de om care sta si nopti intregi sa invete. Prefera sa se bazeze mai mult pe intuitie si noroc decat pe ratiune.

II. “Please light the candles, so I can die in peace!”

Adoptase gandurile ei la fel cum ar adopta un copil. Nu erau ale lui, dar le iubea. Ana reusise sa ii schimbe felul de a gandi, prin muzica pe care o asculta ea, prin felul ei de a fi, prin iubirea ei.

Acum statea si asculta ceasul cum isi invarte rotitele, masurand timpul… “Timpul nu se grabeste niciodata cand ai nevoie de el, doar merge mai incet, se distreaza pe seama ta”.

“Hai sa imi aprind o tigara, totusi…” (Fumeaza-ma… fumeaza-ma… vreau ca spiritul meu, fumul, sa faca dragoste cu plamanii tai. Sa ti-i iubeasca pana ajung sa fie negri de atata iubire. Ah, si ce senzatie…) Isi aprinse tigara. Paianjenul muri, nestiind cum sa faca dragoste cu fumul. Pica pe umarul lui Mihai, care se ridica brusc cand vazu gangania pe el. Il dadu jos de pe el foarte rapid si apoi observa ca era mort deja.

Se imbraca rapid si iesi din apartament. Se auzeau chei intoarse in usi (“De ce am gandit la fel?”) si cineva cobora scarile de la etajul sase. Se pare ca liftul nu functiona. Trecu pe langa el persoana care coborase, o femeie in jur de 55-60 de ani ce-si daduse cu parfum in exces. “Lua-te-ar dracu’ de babaciune… Incerci sa acoperi mirosul de putred cu parfumuri sufocante?” Se stramba un pic si is continua drumul.

III. O alta persoana

O noua zi. O noua dimineata. Aceeasi viata, derulata in alb si negru, un film romanesc prost facut de pe vremea comunismului se continua astazi intr-o nuanta de gri, ceva nemaintalnit pana acum…

Maria isi lua cafeaua, dulceaga (la fel ca ea, cum ii spunea fostul ei iubit), si se indrepta agale spre un fotoliu, tinand cana de cafea cu ambele maini si foarte aproape de piept. Gestul asta ii dadea o senzatie de caldura, se simtea parca protejata de acel obiect, de lichidul din el… Si parca dimineata asta era altfel, totul parea altfel… Poate datorita faptului ca era sambata?! Nu era asta, trecusera foarte multe sambete, duminici, luni, si restul zilelor dar mai toate fusesera fara prea mare importanta. De cand se despartise de prietenul ei totul parea mai greu, dar acum se simtea altfel.

Avea de gand sa isi inceapa ziua intr-un mod linistit, sa asculte muzica, sa citeasca si sa isi savureze cafeaua. Pentru ca asta facea, o savura. Statea si cate doua ore la o cana de cafea, pana incepea foamea sa ii dea tarcoale, si trebuia sa se duca in bucatarie sa isi prepare ceva. Asemenea momente o enervau, pentru ca se intamplau exact atunci cand lectura era mai interesanta, si trebuia sa renunte pentru a manca. Cateodata mai ignora foamea si isi continua cititul pana cand actiunea lua o turnura mai plictisitoare si putea lasa cartea pe mai tarziu.

Se aseza in fotoliu cu o carte pe care o cumparase recent, isi puse cafeaua alaturi de ea, pe o masuta pe care o trasese in dreapta fotoliului pentru a putea lua cu usurinta cana. Asa castiga mai mult timp pentru citit si pe langa asta nu pierdea randul. Deschise cartea pentru prima data, chiar daca o cumparase acum cateva zile si a avut tot felul de ocazii sa o citeasca. Pur si simplu nu a simtit pana azi nevoia sa citeasca din ea. Parea o buna evadare, vroia sa scape de locurile si cenusiul bucurestean prin lectura. O buna terapie pentru destul de multe persoane cu o imaginatie dezvoltata. Se aventura in universul romanului, si de data asta nu simti foamea.

Totul se derulase foarte repede, nu isi dadu seama cum se scursera patru ore, cafeaua era neatinsa si nu avea senzatia de foame pe care ar fi trebuit sa o aibadupa atata timp. Totusi s-a dus in bucatarie, a mancat putin si s-a hotarat sa iasa la o plimbare prin orasul pe care il cam ura, dar in care era nevoita sa locuiasca din cauza serviciului.